Dezvoltarea verbala si socio-afectiva la copii intre 1-36 luni
Indicatorii dezvoltarii conduitei verbale si socio-afective la copii de la 1 luna la 36 de luni:
Copilul la 1 luna - Comportament verbal. Emite mici sunete laringiene.
Comportament social- afectiv. Reactii diferentiate de placere- neplacere (tipa cand ii este foame, se calmeaza cand este luat in brate). Observa un moment fata persoanei care-i vorbeste aplecata asupra lui.
Copilul la 2 luni - Gangureste. Zambeste persoanelor familiare, ca raspuns cand I se vorbeste sau i se surade. Urmareste cu privirea o persoana care se misca in preajma, reactionand prin mimica la apropierea ei.
Copilul la 3 luni - Emite sporadic vocale izolate si sunete compuse (consoane+vocale). Manifesta bucurie la auzul vocilor cunoscute sau la vederea persoanelor familiare. Se invioreaza la vederea preparativelor de hranire.
Copilul la 4 luni - Prezinta tendinta de modulare a vocii (sonorizeaza cu inflexiuni), emite mai multe vocale izolate. Zambeste spontan persoanelor familiare. Stimulat, rade in hohote. Prezinta schimbari ale mimicii si dispozitiei cand este mangaiat sau cercetat.
Copilul la 5 luni - Emite, in special dimineata, grupe de sunete in ritm rapid. Isi manifesta bucuria in mod zgomotos. Deosebeste persoanele straine de cele familiare, plange cand acestea din urma se indeparteaza de el.
Copilul la 6 luni - Sonorizeaza sunete mai variate (vocale, consoane: p, b, g, m). Imita mimica vesela sau trista a persoanelor din jur. Initiaza “conversatii” cu persoanele familiare sau cu jucariile.
Copilul la 7 luni - Vocalizeaza in serie. Emite sporadic silabe: ba, pa, la, da. Arata preferinte pentru unele persoane sau jucarii. Manifesta uneori teama fata de straini, unele obiecte sau animale. Cere sa i se acorde atentie, cauta in mod activ contactul familial, intinzand mainile dupa persoanele apropiate.
Copilul la 8 luni - Pronunta clar silabe izolate sau repetate: pa sau pa – pa si ma sau ma – ma. Exprima bucurie cand i se vorbeste frumos, plange cand este certat. Incepe sa imite persoanele din jur (clipeste din ochi).
Copilul la 9 luni – Pronunta spontan sau imitativ silabe repetate, fara semnificatie. Participa cu placere la un joc simplu cu adultii dupa demonstratie):” cucu – bau”. Isi manifesta hotarat dorintele.
Copilul la 10 luni – Pronunta clar cuvinte formate din silabe repetate. Intelege cuvintele frecvent repetate de cei din jur. Indreapta atentia adultilor spre sine prin gesturi, tipat, tuse. Intelege interdictia, opreste un act la ordin.
Copilul la 11 luni - Pronunta spontan primul cuvant cu semnificatie precisa. Raspunde la solicitari, cooperand: intinde mana sau piciorul pentru imbracat.
Copilul la 12 luni - Vocabular pasiv: recunoaste fiintele apropiate, unele obiecte sau actiuni dupa denumire. Vocabular activ compus din doua cuvinte cu semnificatie precisa. Manifesta tendinta de independenta si autoservire. Vrea sa faca unele lucruri singur: sa manance cu lingurita (neindemanatici), sa se dezbrace, sa bea din ceasca.
Copilul la 15 luni - Vocabular pasiv imbogatit: recunoaste un numar mai mare de obiecte si actiuni dupa denumire. Foloseste "jargonul". Vocabular activ compus din 4-6 cuvinte cu sens precis. Solicita atentia: arata cu degetul, trage de haine pe cei din jur sau le adreseaza cuvinte scurte. Bea din cana pe care o ia singur, se hraneste neindemanatic cu lingurita (cu rotatie periorala, varsa din continut).
Copilul la 18 luni - Vocabular activ compus din 8-10 cuvinte. Foloseste cuvinte-propozitii. Imita activitati simple ale adultilor: sterge praful, matura. Cere olita la timp. Isi poate dezbraca singur caciula, manusile, ghetele si ciorapii.
Copilul la 21 de luni - Formeaza propozitii asociind doua cuvinte: cere sa bea, sa manance. Foloseste substantivul si verbul. Participa cu veselie, activ, la jocul cu adultii. Recunoaste si diferentiaza obiectele personale ale fiecarui membru de familie. Duce spontan obiectul gasit persoanei respective.
Copilul la 24 de luni - Foloseste propozitii din 2-3 cuvinte, chiar incorect pronuntate. Foloseste substantivul, verbul si adjectivul sau pronumele. Manifesta tendinta de a se apropia de alti copii, pe care-i "studiaza" in timpul jocului. Executa mici treburi casnice (aduce un pahar cu apa, deschide aparatul de radio). Mananca cu lingurita. Cere olita la timp, putandu-se retine. Se dezbraca singur.
Copilul la 27 de luni - Formeaza propozitii din mai multe cuvinte. Isi vorbeste singur cand se joaca. Imita din proprie initiativa activitati mai complicate ale adultilor: vorbeste la telefon, spala un obiect mic. Executa sarcini casnice simple, ajuta activ la aranjarea lucrurilor lui.
Copilul la 30 de luni - Vocabular activ mult imbogatit. Foloseste cuvinte compuse din mai multe silabe. Foloseste verbul conjugat si pronumele personal. Se apropie de alti copii, ii mangaie sau ii loveste. Manifestari de independenta si autoservire: vrea sa mearga independent pe strada, mananca singur, se spala pe maini, se dezbraca, incepe sa se imbrace, este curat noaptea.
Copilul la 33 de luni - Reproduce poezii scurte. Cunoaste sensul pluralului. Se arata interesat in a focaliza in mod activ atentia. Solicita anturajul sa-i priveasca jucariile. Manifestari nete de preferinta pentru unele persoane, jucarii, activitati.
Copilul la 36 de luni - Reproduce poezii si relateaza situatii din viata lui si a familiei. Receptiv la cuvinte noi. Limbaj constituit gramatical (substantiv, verb, adjectiv, pronume). Foloseste corect pluralul. Se aproprie in mod activ de alti copii, se joaca cu ei. Manifesta reactii de opozitie (activa sau pasiva) fata de adulti.
Sursa: Clinica TerapiaM
Adaugat la: 14 mai 2010
Apreciaza articolul:
Etichete: memorie carti povesti olita parinti copii bebelusi
Comentarii
Nu exista nici un comentariu adaugat acestui articol.
Adauga comentariu
Autentifica-te pentru a putea adauga comentarii
Copii
BebelusiAlaptare
Nou nascuti
Alimentatie bebelusi
Diversificarea alimentatiei
Sanatate bebelusi
Dezvoltare bebelusi
Ingrijire bebelusi
Siguranta
Copii mici
Alimentatie copii
Sanatate copii
Educatie copii
Etape dezvoltare
Retete copii
Copii de gradinita si scoala
Alimentatie
Sanatate
Dezvoltare
Activitati
Educatie
Haine pentru copii
Povesti pentru copii
Carti pentru copii
Cantece pentru copii



