Decodificarea comportamentului copilului - nevoile emotionale


Atunci cand copiii nu sunt o prezenta cu adevarat incantatoare, comportamentul lor ne spune ca acestia au o nevoie care necesita ajutorul nostru. Pentru a recapitula, aceste nevoi sunt Fizice, emotionale si legate de temperament.

Iata o lista partiala a nevoilor emotionale: dragoste neconditionata, atingere plina de iubire, afectiune, acceptare, conexiune, respectm sentimentul de a se simti in siguranta, infrumare, securitate, stabilitate, joc, stima de sine, sentimentul valorii propriei persoane, sentimentul aprecierii a ceea ce el reprezinta, prietenie, eliberarea emotionala de durere, putere (in sensul capacitatii de a controla la nivel minim ceea ce se intampla in viata sa), incredere, modele pozitive.

Exista doar doua motive pentru care copii ar putea avea nevoi emotionale neimplinite: primul motiv este ca proprii partini ar putea avea nevoi emotionale neimplinite iar al doilea reprezinta nealocarea de timp pentru a te conecta cu copilul.
Unul din primele indicatii ca un copil se simte emotional deconectat este ca incep sa nu mai fie cooperanti. Cand acest lucru se intampla, acesta nu trebuie considerat ca fiind un lucru bun sau rau, este doar un semn, ca un stegulet care este ridicat pentru a spune: "Copilul meu are nevoie de ceva sau Copilul meu are nevoie de ajutor". Asa ca ne putem intreba (sau il putem intreba chiar pe copil) ce indica acest comportament? Care este nevoia copilului meu?

Citeste mai departe: Cum identific nevoile emotionale ale copilului meu?

 

Intrebari frecvente despre copii

 


Adaugat la: 17 ianuarie 2010
Apreciaza articolul:

Rating: 3.0/5 (869 voturi)


Etichete: abilitati  disciplina  educatie  activitati  copii 

Ai o intrebare la care nu ai gasit raspunsul in acest articol?

Intreaba si mamicile sau specialistii din comunitatea eumama.ro iti vor raspunde!

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat acestui articol.

Adauga comentariu

Autentifica-te pentru a putea adauga comentarii

Cunoaste mamici ca si tine


Invita o mamica




Recomandam magazinul de "jucarii pentru copii" edukid.ro
Carucioare Copii

Jurnal de bebelusi

Jurnal bebelusi pe luni


Tag-uri

dieta     fertilitate     sarcina     mamici     alimentatie     sanatate     gravida     sex     contraceptie     alaptare     nastere     bebelusi     dupa nastere     copii     analize medicale     depresie     inteligenta     vitamine     activitati     educatie     creativitate     concurs     dezvoltare     simptome     preconceptie     stiri     disciplina     nume de copii     gemeni     jucarii     ovulatie     nume biblice     somn     diversificare      anticonceptionale     medicamente     cezariana     anestezie     nume de fete     nume de baieti     nou nascuti     parinti     cadouri     boli     haine     campanie     vaccinuri     olita     fotolii auto     dinti     ochi     alergii     regim     tratament     vacanta     infectie     febra     tuse     lapte     povesti     adoptie     carti     trusoul bebelusului     adolescenti     dezvoltare personala     abilitati     psihologie clinica     eliberare emotionala     bani     frumusete     zodiac     test sarcina     semne sarcina     menstruatie     colici     lamaze     alimente bio     limbi straine     memorie     semnificatia numelui     retete     babysitter     cantece    

Abonare

Adauga in campul de mai jos adresa ta de email



RSS

Apasa pe unul din link-urile de mai jos pentru a te abona la ultimele articole prin RSS

Ultimele articole prin rss Ultimele articole din site
Ultimele articole din subcategoria Activitati Ultimele articole din subcategoria Activitati
Ultimele articole din categoria Copii de gradinita si scoala Ultimele articole din categoria Copii de gradinita si scoala